O amenințare cu bombă a vizat, marți după-amiază, sediul Biroului Electoral Central pentru alegerile europarlamentare, situat în Sala Palatului din Capitală, urmând ca spațiul să fie evacuat, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Capitalei, comisarul Christian Ciocan.
Comisarul a adăugat că amenințarea a fost transmisă telefonic, la numărul unic de urgențe 112.
"La ora 16.29, o voce de copil a anunțat că în Sala Palatului a fost plasată o bombă. La fața locului s-au deplasat polițiști de la Secția 3, pirotehniști, precum și echipaje de la ambulață și pompieri. Zona este asigurată și urmează ca imobilul să fie evacuat pentru a fi verificat", a explicat comisarul Christian Ciocan.
Mai multe știri pe www.mediafax.ro